sâmbătă, 30 martie 2013

Hyde Park on Hudson (2012) Vizita regelui la Hyde Park on Hudson

Poster Hyde Park on Hudson Postere Hyde Park on Hudson

Sinopsis Hyde Park on Hudson

Hyde Park on Hudson
Bill Murray şi Laura Linney, ambii nominalizaţi la Oscar, sunt protagoniştii unei poveşti adevărate care explorează faţeta umană a unui lider politic care a schimbat istoria. Combinând umorul inteligent cu drama, Hyde Park on Hudson este regizat de Roger Michell după un scenariu de Richard Nelson.
În iunie 1939, preşedintele Franklin Delano Roosevelt (Murray) se pregăteşte să primească vizita reginei şi regelui Marii Britanii (Samuel West şi Olivia Colman), care urmează să petreacă un weekend la reşedinţa familiei Roosevelt din Hyde Park on Hudson. Această vizită marchează un moment istoric, fiind prima dată când un monarh britanic călătoreşte în America. Va fi un weekend memorabil, pentru că războiul bate la uşa Marii Britanii, oaspeţii vin să ceară ajutorul lui F.D.R., aşa că gazdele vor trebui să împace chestiunile politice cu încurcăturile personale ale lui F.D. Roosevelt, care e prins între soţie, Eleanor (Olivia Williams), mamă, Sara (Elizabeth Wilson) şi... amantă, Missy (Elizabeth Marvel), care, oficial, e secretara lui personală.

Văzut prin perspectiva lui Daisy (Linney), vecina şi confidenta lui Franklin, acest weekend va da naştere nu numai unei relaţii cu totul speciale între cele două naţiuni, ci, împreună cu Daisy vom înţelege mai profund misterele iubirii şi ale prieteniei.

Focus Features şi Film4 prezintă VIZITA REGELUI LA HYDE PARK ON HUDSON, o producţie Free Range Film/Daybreak Pictures, în regia lui Roger Michell, cu Bill Murray, Laura Linney, Samuel West, Olivia Colman, Elizabeth Marvel, Elizabeth Wilson, Eleanor Bron şi Olivia Williams.
Castingul îi aparţine lui Gail Stevens, CDG, şi lui Ellen Lewis. Costumele sunt create de Dinah Collin. Muzica e compusă de Jeremy Sams. Montajul e realizat de Nicolas Gaster. Scenografia îi aparţine lui Simon Bowles. Director de imagine e Lol Crawley. Producător executiv este Tessa Ross, iar producătorii sunt Kevin Loader, Roger Michell, David Aukin. Scenariul îi aparţine lui Richard Nelson.VEZI FILM ONLINE
http://www.cinemarx.biz/1555-hyde-park-on-hudson.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu